Consiliul Local al Municipiului Oradea
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor
A. Cererile de transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română în temeiul art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 21/1991 republicată cu modificările şi completările ulterioare, vor fi primite şi soluţionate de către primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ precum şi de primăriile sectoarelor municipiului Bucureşti, indiferent de instituţia la care persoanele au depus dosarul de acordare/redobândire a cetăţeniei române sau cea care a eliberat Certificatul de cetăţenie.
Dovada calităţii de cetăţean roman a solicitantului se face cu certificatul de cetăţenie eliberat în nume propriu respective cu certificatul de cetăţenie al unuia dintre părinţi în care a fost inclus minorul acestuia. Persoanele ai căror părinţi au dobândit concomitent sau succesiv cetăţenia română în perioada minoratului, însă nu figurează în certificatele de cetăţenie ale părinţilor sau nu le-a fost eliberat certificat de cetăţenie în nume propriu se vor adresa Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Depunerea cererilor de transcriere se face numai personal, de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora. Pentru minorii care au împlinit vârsta de 14 ani cererea de transcriere poate fi depusă personal sau de către unul din părinţi ori, după caz, de reprezentantul lor legal.
B.. în cazul persoanelor care sunt cetăţeni români, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor care prezintă dovezi eliberate de către Direcţia Generală de Paşapoarte în care se menţionează faptul că sunt cetăţeni români în conformitate cu dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă se pot adresa personal de către titularul certificatului/extrasului de stare civilă sau de reprezentantul acestuia, ori prin împuternicit cu procură specială în considerarea dispoziţiilor art. 41 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art.73 alin. (1), (2) şi (3) din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă aprobată prin H.G. nr. 64 cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele care au dobândit cetăţenia română în baza art. 37 din Legea nr. 21/1991, cu modificările şi completările ulterioare, până la modificarea legislativă conform O.U.G. nr.43/2003, potrivit căruia ,, Foştii cetăţeni români care înainte de 1989, au pierdut cetăţenia română din diferite motive, o pot redobândi la cerere, în baza unei declaraţii autentificate, în străinătate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, iar în ţară la Notariatul de Stat al municipiului Bucureşti, chiar dacă au altă cetăţenie şi nu-şi stabilesc domiciliul în România “ le sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 şi11 din actul normativ în vigoare în prezent. în acest caz, cetăţenii români depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă personal, sau prin reprezentant legal, iar în cazul minorilor cererea poate fi depusă de către unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul lor legal, iar cei care au împlinit vârsta de 14 ani pot solicita şi personal.
În ambele situaţii cererea de transcriere a certificatului de căsătorie respectiv de naştere al copilului se depune la Direcţia de Stare Civilă a Sectorului 1 al municipiului Bucureşti sau după caz, la primăria pe raza căreia persoana şi-a stabilit domiciliul în România după transcrierea în registrele de stare civilă române a certificatului de naştere urmare a redobândirii cetăţeniei române.
În toate cazurile menţionate mai sus, lit. A, B, eliberarea certificatelor se va face în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv certificatele de naştere şi de căsătorie se eliberează titularilor sau reprezentanţilor legali ai acestora, iar certificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane îndreptăţite. Certificatele de stare civilă se pot elibera şi altor persoane împuternicite prin procură specială precum si avocatilor imputerniciti de catre titular sau de catre reprezentantii legali ai acestuia, in baza imputernicirii avocatiale.